Cine vine la Kinder Club Hills și vrea să se bucure cât mai mult timp de prietenia noastră trebuie să înțeleagă că regulile sunt reguli și sunt făcute pentru a fi respectate.
Avem și noi regulile noastre de bună purtare, pe care înțelegem să vi le însușiți și cei mari și cei mici. Așa că, vă rugăm pe voi, cei mari, să le explicați și celor mici cum stau lucrurile în spațiul de joacă la Kinder Club Hills.
Suntem convinși că voi toți cei ce ați ajuns la Kinder Club Hills știți foarte bine regulile de comportare în societate, dar noi ne facem datoria de a vă face câteva precizări, pe care, dacă nu le respectați va fi cu mare supărare și veți suporta consecințele.
- Sunteți de acord că ne e mai mare dragul ca cei mici și voinici să se joace într-un spațiu curat. Așa că, descălțarea! Nimeni nu intră pe teritoriul de joacă încălțat cu încălțămintea de afară. Șosetele ne sunt mai mult decât suficiente! Sau, poate vreți să vă aduceți papucei de casă!
- Cine vrea să mănănce, să bea ceva sau să ronțăie gumă de mestecat poate să o facă liniștit. Dar nu în spațiul de joacă! De aceea am amenajat un loc special pentru astfel de îndeletiniciri!
- Sunteți perfect de acord că aici nu avem nevoie de accidente nedorite, care pot fi evitate nepermițându-le celor mici să intre la joacă ”dotați” cu creioane, bețe, cuțite, foarfeci, pixuri, chei sau alte alte obiecte contondente. La Kinder Club Hills toată lumea trebuie să fie în siguranță maximă!
- Pentru a fi evitate problemele de orice fel, copiii sub 4 ani trebuie supravegheați în permanență de către un adult, fie părinte, fie bunic, care să-și asume responsabilitatea în totalitate pentru cei mici.
- Chiar dacă vă tentează, voi, adulții, trebuie să vă abțineți de la a folosi echipamentele de joaca de la Kinder Club Hills. Doar e spațiul de joacă al micuților voștri și nu credem că îl vreți degradat!
- Structura de joacă modulară este pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 13 ani, cu greutate corporală sub 45 kg. Din motive de securitate, personalul nostru își rezevă dreptul de a refuza ”aglomerația”! Așa că, fără supărare, nu vom permite prezența în spațiu a mai multor copii decât spun normele legale și cele tehnice.
- În cazul copiilor între 3 și 4 ani, părinții își asumă responsabilitatea dacă își lasă micuții în locul de joacă modular.
- Aveți grijă ca, în timpul jocului în piscina cu mingi, să vedeți capul copiilor la suprafață și să le explicați că nu au voie sa arunce cu mingi sau să le ajute să ”evadeze” din spațiul dedicat lor.
- Pentru că am gândit un loc de joacă pentru toate grupele de vârstă, copiii sub 3 ani au spațiul lor special amenajat. Așa că, nu e cazul să experimenteze alte zone, care îi depășesc!
- Dacă tot sunteți în casa noastră, cred că sunteți de acord să ne respectăm reciproc. Jucăriile și jocurile sunt aici pentru a vă distra copiii și vrem să fie în stare foarte bună. Suntem convinși că aveți copii bine crescuți care nu rup, nu zgârie, nu smulg jucăriile, nu scuipă, nu murdăresc intenționat. Credem că și alți copii au dreptul să se bucure de ceea ce găsesc la Kinder Club Hills. Cine strică, plătește!
- Dacă micuții voștri sunt bolnavi suntem convinși că îi țineți acasă, pentru că nimeni nu are chef să îi îmbolnăvească și pe alții. Vă spunem, cu părere de rău, dar noi nu îi vom primi aici pe bolnăviori până când nu se fac bine! Să se poată bucura pe deplin de Kinder Club Hills!
- Așa cum vouă nu vă plac comportamentele agresive, nici noi nu le tolerăm. Certurile, bătăile, comportamentul violent, agresiv, obscen, limbajul urât, glumele rău intenționate ale copiilor sau însoțitorilor acestora vis-a-vis de ceilalti copii, însoțitori sau personal nu-și au locul la Kinder Club Hills. Cine nu se conformează unor norme de conduită civilitată, pleacă fără să ca noi să returnăm contravaloarea biletului de intrare. Fără supărare!